Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brașov, Ciprian Sfreja, o bucată de acoperiș de aproximativ 20 de metri pătrați s-a desprins de pe clădirea unui liceul din Râșnov, din cauza vântului puternic.
În cădere, acoperișul a rupt câteva cabluri, iar o persoană aflată în zonă a fost electrocutată.
La fața locului s-au deplasat pompierii voluntari de la SVSU Râșnov și un echipaj SMURD.
Persoana electrocutată a scăpat cu viață, fiind conștientă, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brașov.